A fost publicată lista furnizorilor de servicii de formare pentru securitate cibernetică
Accesați pagina

Un nou workshop de securitate cibernetică CERT-RO – Bitdefender: Bitdefender Hypervisor Introspection

2017/04/07
Popularitate 1020

Foto: CERT-RO

În data de 06/04/2017, CERT-RO a organizat alături de compania Bitdefender un workshop în care a fost prezentată o nouă tehnologie care protejează companiile împotriva atacurilor targetate (APT) prin intermediul introspecției memoriei hypervizorului (în timp real) - Bitdefender HVI. Evenimentul a fost deschis cu o scurtă prezentare a peisajului amenințărilor cibernetice din perspectiva CERT-RO.

Evenimentul s-a desfășurat la sediul proiectului pilot al Centrului de Inovare în Securitate Cibernetică al CERT-RO și s-a bucurat de prezența a peste 40 de experți în securitate cibernetică din instituțiile publice și private cu care CERT-RO derulează programe de cooperare.

Proiectul Pilot al Centrului de Inovare în Securitate Cibernetică permite colaborarea inter-instituțională în domeniul securității cibernetice, servind drept canal de comunicare pentru instituții din România, străinătate sau companii private specializate. Spațiul este destinat schimbului de idei în domeniul securității cibernetice și testării metodelor și tehnologiilor avansate de răspuns la incidente de securitate cibernetică.

 


Vizualizat de 1897 ori