Directoratul Național de Securitate Cibernetică a înregistrat recent multiple notificări de la utilizatori din România despre primirea unor email-uri de șantaj, transmise din partea unor grupări infracționale. Destinatarii acestor mesaje sunt anunțați, în mod fals, că dispozitivul pe care îl folosesc a fost infectat cu malware și că infractorii cibernetici au preluat controlul asupra acestuia.
Acestă metodă de atac este cunoscută în rândul comunității de cyber cu denumirea de ‘sextortion’, deoarece potențialele victime sunt alertate prin astfel de mesaje false că au fost filmate cu camera web a dispozitivului, în ipostaze intime sau vizitând site-uri cu conținut pornografic.
Scenariul servit utilizatorilor specifică totodată că o înregistrare video urmează a fi trimisă către toate contactele din agendă, pentru a afecta reputația potențialei victime. Pentru a evita acest lucru, infractorii cer o sumă de aproximativ 1.300 de dolari (5800 RON), în criptomonedă, care să fie plătită într-un termen de 50 de ore.
Se mizează exclusiv pe faptul că unii utilizatori vor dori să îşi protejeze reputaţia şi vor plăti suma cerută, fără a cere o altă opinie din partea unei persoane avizate.
Pentru a monetiza pe seama efortului depus, atacatorii nu au nevoie să convingă fiecare utilizator, ci doar un mic procent al acestora.
Recomandări
Raportarea către DNSC se poate face la adresa de e-mail [email protected], fie prin apel telefonic la numărul unic de urgență la nivel național - 1911.
Postat în: stiri cybersecurity awareness alerta cybersecurity sextortion cybersecurity cybersecurity awareness cybersecurity cybersecurity
Vizualizat de 1768 ori