A fost publicată lista furnizorilor de servicii de formare pentru securitate cibernetică
Accesați pagina

Comunicat de presă: DNSC organizează conferința anuală internațională de cyber Bucharest Cybersecurity Conference (12-13 octombrie 2023)

2023/10/10
Popularitate 1000

București, 10.10.2023

Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) organizează în zilele de 12, respectiv 13 octombrie, cea de-a doua ediție a conferinței internaționale de securitate cibernetică, Bucharest Cyber Security Conference 2023. Evenimentul va avea loc la ROMEXPO, cel mai mare centru expozițional din România și se va desfășura exclusiv în limba engleză.

Bucharest Cybersecurity Conference este o continuare a seriei de conferințe #CERTCON, care au avut un impact important de-a lungul timpului în domeniul securității cibernetice din România, reunind experți în securitate cibernetică, oficiali guvernamentali și factori de decizie politică, precum și reprezentanți ai companiilor private din diverse domenii și industrii, ONG-uri și mediul academic.

Dorim să vă transmitem cea mai călduroasă invitație la Bucharest Cyber Security Conference 2023, ediție dedicată explorării aspectelor cruciale ale politicii de securitate cibernetică, a reglementărilor și a provocărilor specifice industriei în cadrul peisajului de securitate cibernetică aflat într-o evoluție rapidă.

Conferința de la ROMEXPO este o reuniune excepțională de experți din industrie, lideri de opinie, factori de decizie și profesioniști, oferind o platformă pentru a discuta și a aborda cele mai presante preocupări cu care se confruntă astăzi ecosistemul de securitate cibernetică. Bucharest Cybersecurity Conference 2023 este organizat în parteneriat cu Asociația patronală a industriei de software și servicii (ANIS) și Asociația Română pentru Asigurarea Securității Informației (ARASEC).

Principalele subiecte de dezbatere la Bucharest Cyber Security Conference 2023

  • Policy and Regulations in the Cyber Security Domain
  • NIS Directive Compliance and Implications
  • European Regulations and their Impact on Cyber Security Practices
  • Cyber Security in Healthcare: Protecting Sensitive Medical Data
  • Ensuring Cyber Resilience in the Automotive Sector
  • Cyber Security Challenges in Retail, Energy, Banking, and Financial Institutions
  • Education and Competence in Cyber Security: Fostering a Skilled Workforce
  • Securing AI Applications in a Connected World
  • Strengthening Cyber Security in Supply Chain Networks
  • Cloud security

În cadrul conferinței veți avea parte de prezentări captivante, inedite, discuții interactive, ateliere informative și oportunități de colaborare care promovează conexiuni semnificative și schimbul de cunoștințe și experiențe între participanți. Agenda evenimentului poate fi consultată pe site-ul conferinței: https://www.dnsc.ro/bucharest-cybersecurity-conference-2023/#agenda

Speakerii acestui eveniment provin din medii distincte, inclusiv autorități guvernamentale, ori experți în securitate cibernetică și vor scoate în evidență cele mai recente tendințe, cele mai bune practici și strategii de combatere eficientă a amenințărilor cibernetice.

Încă mai aveți timp pentru a vă înregistra participarea la conferință, accesând formularul de înscriere: https://ec.europa.eu/eusurvey/runner/BCC