A fost publicată lista furnizorilor de servicii de formare pentru securitate cibernetică
Accesați pagina

Bitdefender oferă gratis soluții de securitate informatică tuturor spitalelor publice din România, după atacul ransomware care a afectat sistemul sanitar

2024/02/13
Popularitate 1000

Compania românească de securitate Bitdefender a contactat Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC)
pentru a oferi gratuit soluții de securitate pentru a ajuta sistemul sanitar și buna desfășurare a actului medical în contextul recentului atac cu ransomware care a afectat activitatea din zeci de spitale din România.

Bitdefender va oferi acces gratuit la soluții de securitate informatică destinate mediului de business tuturor instituțiilor sanitare publice din România, ca parte a unui demers de a le întări reziliența în fața recentelor atacuri informatice.

Instituțiile sanitare publice de toate dimensiunile, de la cabinete medicale, la spitale județene de mari dimensiuni, pot solicita acces gratuit timp de 12 luni la soluția Bitdefender MDR Foundations prin https://www.bitdefender.ro/business/campaign/healthcare.html.

Astfel, indiferent de mărimea sau complexitatea infrastructurii IT din unitatea sanitară, Bitdefender pune la dispoziție un serviciu de administrare a securității IT, pentru ca unitățile să poată beneficia de protecție 24/7, chiar dacă nu au personal de specialitate numeros. Serviciul oferă acces permanent la o echipă de elită de experți în securitate cibernetică și se bazează pe tehnologiile din spatele Bitdefender GravityZone Enterprise, recunoscute ca fiind unele de top la nivelul industriei.

„Atacurile ransomware la adresa sistemului sanitar din România ne arată încă o dată că hackerii acționează lipsit de orice etică lovind cele mai vulnerabile ținte, fără să țină cont de potențialele pierderi de vieți omenești pe care le pot cauza asemenea acțiuni. Bitdefender vine în sprijinul acestor instituții oferind acces gratuit la serviciile sale astfel încât activitatea spitalelor să se desfășoare neîntrerupt și fără a pune vreun moment în pericol sănătatea pacienților”, spune Florin Talpeș, cofondator și CEO al Bitdefender.

Atacurile informatice ransomware îndreptate asupra spitalelor sunt dintre cele mai nocive întrucât le pot paraliza activitatea dacă, de exemplu, datele medicale ale pacienților sunt blocate, ceea ce limitează inclusiv accesul la intervenții medicale și mărește timpii de așteptare la urgență. De-a lungul timpului, atacatorii au infectat în repetate rânduri infrastructuri medicale cu ransomware și au solicitat apoi recompensă pentru a reda accesul la date, cele mai recente victime fiind spitalele din România.

"Ne bucură reacția rapidă și sprijinul oferit de Bitdefender pentru întărirea securității și rezilienței cibernetice a sectorului sănătății din România. La acest moment, utilizarea unor soluții avansate de securitate cibernetică în acest sector va sprijini eforturile comune de contracarare a atacurilor cibernetice." spune Dan Cîmpean, Directorul DNSC.

Accesul la soluțiile de securitate Bitdefender va fi oferit gratis pentru o perioadă de un an.